Sărbătoarea grâului la Dumbrava Minunată

Sărbătoarea grâului la Dumbrava Minunată

Emoții mari în această săptămână la toate grădinițele din Satu Mare. Copiii au mai terminat cu bine un an, an în care au putut visa, s-au putut transforma în zmei, în prințese sau în fluturași. Grădinița Dumbrava Minunată a găzduit ieri serbarea copilașilor din grupa albinuțelor ocupate.

Costumați care de care mai frumos, copiii au pus în scenă spectacolul “Sărbătoarea grâului”. Albinuțele, fluturașii, greierele sau floricelele au înfrumusețat scena prin multitudinea de culori și zâmbetele radiante. După zile întregi de repetiții a venit rândul ca micuții să scoată o lacrimă din ochii părinților...lacrimă de bucurie, de emoție și de mândrie.

Fiecare copil a fost special în felul lui. Anii parcă au zburat iar doamnele educatoare Oana Anania și Gabriela Mihalca au văzut zeci, sute de copii crescând sub ochii lor iar mai apoi luându-și zborul. Să ai această meserie este o binecuvântare. Pentru unii copii emoțiile au fost duble...ieri a fost serbare de final de grădiniță, de la toamnă vor fi școlari. Doamnele educatoare le-au dăruit câte o diplomă de absolvire a grădiniței Dumbrava Minunată.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble