Şi băut, şi cu maşina în neregulă

Polițiștii Secției Rurale Negrești Oaș au constatat pe parcursul zilei de joi două infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Astfel, în jurul orei 14,20 a fost identificat în trafic C.S. de 48 ani, din localitatea Vama, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism de teren. Fiind testat cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta avea o concentrație alcoolică de 0,94 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cu ocazia verificării autovehiculului s-a stabilit faptul că acesta era înmatriculat în Franța, dar nu avea drept de circulație pe teritoriul României. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat dar fără drept de circulație pe teritoriul României.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble