În întreg zgomotul acestei lumi există un loc în care tăcerea e asurzitoare, în care urletul durerii interioare sfâșie orice putere de a rezista în fața încercărilor vieții. Locul în care toate idealurile, țelurile și luptele deșarte iau sfârșit pentru totdeauna, un altar al durerii supreme care te conduce spre neantul individual. În acest loc au fost create simboluri a celei mai extreme singurătăți și a tragicei destrămări interioare.
Statuetele din cimitirele sătmărene, adevărate opere de artă, născute din cele mai crâncene lacrimi, sunt o adevărată desfătare pentru privirea iubitorilor de artă și frumos. Fiecare detaliu al acestor statuete exprimă un cumplit strigăt de dor și resemnare. Tragedia despărțirii, durerea sfâșietoare a rămânerii în urmă, suspendat în această lume fără alinare, se simte în fiecare clipă petrecută printre statuetele amplasate la căpătâiul unor morminte. Infirmitatea fericirii, care poate fi văzută în particularitățile statuetelor din cimitire, produce reali fiori de groază în întreg corpul și ne reamintește de cumplitul neant individual în care suntem condamnați să trăim veșnic, de la prima clipă a existenței noastre pe pământ.
Pierduți printre banalitățile societății în care trăim, uitând să îi iubim acum pe cei de lângă noi, ajungem inevitabil la altarul durerii, la regretele sfâșietoare și la o trezire, mult prea bruscă, la adevărata realitate.
