Gavril Gatini, acuzat de favorizarea infractorului a fost reținut în cazul jafului armat de la Raiffeisen Bank Bistrița. Procurorii au anunțat, ieri, că au recuperat o parte din banii furați de la unitatea bancară. În 2004, autorul jafului, Dorin Sima, a fost condamnat la 12 ani de închisoare după ce a împușcat un taximetrist sătmărean. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, prim-procuror adjunct Angela Sângeorzan, cea de-a doua persoană cercetată în dosar, Gavril Gatini, a fost reținută în cursul zilei de joi, 14 iulie, fiind acuzată de favorizarea infractorului.




















