Trei victime într-un accident rutier

Trei victime într-un accident rutier

Un grav accident rutier a avut loc în acest weekend, în localitatea Doba. Sâmbătă, în jurul orei 15.30, un autoturism s-a izbit de o autoutilitară, iar impactul extrem de puternic a făcut ca șoferul, un bărbat de 47 de ani, să fie în stare foarte gravă. În mașină se mai aflau fiica și soția șoferului care, de asemenea, au fost rănite.

Comparativ cu șoferul, însă, cele două au putut să vorbească, spunând ce le doare și unde s-au rănit cel mai tare. În urma impactului, șoferul a suferit o puternică hemoragie, fiind transportat de urgență la Spitalul Județean. Pentru a putea scoate șoferul din mașină, a fost nevoie de un echipaj de descarcerare. Șoferul autoutilitarei a declarat că mașina i-a apărut brusc în față din sens opus, fără a mai putea evita coliziunea cu aceasta. Totodată, spune că el crede faptul că șoferul autoturismului ar fi adormit la volan, motiv pentru care ar fi ajuns pe sens opus.

Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, ambilor conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. Poliția a întocmit un dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Ioana Simion

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble