Parteneriat cultural româno-ucrainean

În cadrul bunelor relații existente între instituțiile de cultură din județul nostru și regiunea Zakarpatia din Ucraina, în zilele de 18 și 19 august, o delegație avându-i în frunte pe prof. univ. dr. Ivan Nebesnek, rectorul Academiei de Artă din Ujgorod și prof. univ. dr. Ivan Vovkanich, decanul Facultății de Relații Internaționale Afaceri și Management Internațional de la Universitatea Națională din Ujgorod, au fost oaspeții Muzeului Județean și ai Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Au fost prezenți, Felician Pop, directorul Muzeului Județean, Liuba Horvat, șefa Secției de Artă și Robert Laszlo, directorul CJCPCT Satu Mare. În cadrul întâlnirii a fost subliniată necesitatea inventarierii temelor de proiecte transfrontaliere care să asigure o mai bună dezvoltare a relațiilor bilaterale, pornind de la moștenirea culturală comună. A fost stabilit un program concret de dinamizare a activității pe mai multe paliere. În plan expozițional prin organizarea de expoziții de artă la Satu Mare și Ujgorod, organizarea de tabere de creație, apoi cel de cercetare științifică, etnografică și etnologică precum și editarea unor cărți de specialitate și albume de artă, cuprinzând lucrările cele mai reprezentative ale artiștilor plastici din cele două regiuni. În acest sens, au fost semnate parteneriate cu Academia de Artă din Ujgorod, urmând ca în cursul lunii noiembrie sa fie semnat un parteneriat și cu Facultatea de Relații Internaționale. Oaspeții s-au arătat încântați de nivelul profesional al celor două instituții sătmărene, de potențialul uman şi material al acestora, precum și de dorința unei astfel de colaborări. Astfel de parteneriate sunt vitale în perspectiva accesării unor fonduri europene prin programul de colaborare România-Ucraina, care va fi demarat în această toamnă.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble