Dan Băbuţ se apără şi acuză

Dan Băbuţ se apără şi acuză

Fostul manager al Clubului Sportiv FC Olimpia 2010 Satu Mare, Dan Băbuț, a afirmat că deşi este acuzat de tot felul de ilegalităţi pe vremea când conducea destinele echipei fanion a fotbalului sătmărean, adevăratele ilegalităţi se fac acum la club. Acesta a răspuns ieri, în cadrul unei conferințe de presă, acuzelor care i-au fost aduse de consilierul județean Adrian Cozma și fostul membru în comitetul director, Ciprian Bretan.

Nu se teme de controale Vorbind în numele întregii conduceri de atunci a Olimpiei, Dan Băbuț a afirmat că toate acuzațiile care i se aduc nu au temei, pentru că acele plăți, privind aparatul de cafea, transportul suporterilor, achizițiile făcute, au fost achitate în temei legal, chiar dacă plata a fost făcută în numerar și nu prin virament bancar. Și că a făcut aceste plăți pentru că așa i-au cerut furnizorii, nu neapărat pentru că așa a vrut el sau conducerea de atunci a Olimpiei.

Fostul preşedinte al Olimpiei a mai precizat că poate să vină oricine, să verifice actele și că răspunde pentru perioada în care a manageriat FC Olimpia 2010 Satu Mare. El spune că de-a lungul timpului au fost multe controale şi nimeni nu a găsit nimic şi că nici acum nu se teme.

Ilegalităţi dezvăluite În schimb, Dan Băbuț a afirmat că adevăratul jaf se face acum la Olimpia. El spune că, în perioada 2010-2013, conducerea Olimpiei nu a luat niciun ban de la club. Nu s-au făcut contracte mari și nu a fost jecmănit clubul, cum, spune el, se face acum. Când a fost predat, Olimpia avea datorii de 800.000 de lei, nu de 1,7 milioane cât are acum. Deci 900.000 de mii datorie în două luni.

Băbuț explică și cum s-a ajuns la această situație. ”Poate îmi explică și mie cineva cum se poate ca un team-manager să ia primă de instalare. Să ia salar cu o lună înainte. Asta în condițiile în care în momentul respectiv jucătorii nu erau plătiți de două-trei luni. Sau cum dăm primă în meciul cu Reșița, care vin cu juniorii, și Olimpia dă 19.000 de lei primă de joc. Au primit prime și team-managerul, și președintele. În primul rând legal nu se poate. Nu se poate da primă decât celor care sunt trecuți delegați pe foaie. Asta este o ilegalitate. Dan Băbuț nu a luat niciodată primă de joc. La noi se întâmpla ca administrativul să nu ia salariul să rămână la jucători”, a spus Băbuț.

Fostul președinte al Olimpiei mai spune că team-managerul are clauze pe care le consideră abuzive. ”Salariatul beneficiază de un procent de 20% din orice sponsorizare realizată prin intermediul sau la Clubul Sportiv FC Olimpia 2010 Satu Mare. Eu pun o întrebare: dacă acum Apaserv vrea să dea clubului o sumă de bani. Această sumă, să zicem 300.000 de lei, domnul Karda va lua 60.000 de lei. Așa scrie în contract”, a spus Băbuț.

Laurenţiu Mirel

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble