Maramureşenii nu se lasă şi vor curse low-cost către Paris, Roma şi Milano

Maramureşenii nu se lasă şi vor curse low-cost către Paris, Roma şi Milano

Deschiderea Aeroportului Baia Mare se prelungeşte cu încă trei luni. Directorul Dorin Buda a spus că, deşi lucrările de extindere a pistei se vor încheia la sfârşitul lunii septembrie, aeroportul nu va putea fi deschis deoarece sistemele de radio-navigaţie necesită o repoziţionare, lucru care durează încă 3 luni. “Am crescut lungimea pistei de la 1.800 m la 2.150 m. Consider, însă, că finalizarea aeroportului nu depinde doar de noi, ci şi de termenii daţi de ROMATSA şi de Autoritatea Aeronautică”, a declarat Dorin Buda.

Deşi aceste întârzieri fac ca Sătmarul să fie, oarecum, înaintea băimărenilor, având în vedere faptul că Aeroportul Satu Mare va dispune de cursă externă către Londra, Dorin Buda consideră că acest lucru nu va afecta Aeroportul Baia Mare.

“Puteau opera demult, ei au avut condiţiile necesare, dar noi nu suntem în concurenţă cu ei”, a spus Buda.

Directorul Aeroportului Baia Mare spune că s-a realizat un sondaj, iar cursele cele mai dorite de către maramureşeni sunt către Paris, Londra, Roma, Milano şi Barcelona. În ceea ce priveşte preţul unui bilet, se doreşte a fi unul accesibil, iar pentru cursele interne costul biletului de avion să fie mult mai mic decât cel pentru cursele externe. De asemenea, directorul spune că se doreşte modificarea numelui aeroportului pentru a atrage cât mai multe persoane către Maramureş şi către aeroportul băimărean.

“Maramureşul este un brand, iar acest lucru trebuie valorificat. Din 2017, vom redenumi aeroportul. Va fi Aeroportul Internaţional Maramureş, astfel încât, atunci când turiştii caută destinaţii, Maramureşul să le apară ca un reper şi un obiectiv turistic renumit”, a spus Dorin Buda.

Reprezentantul administrativ şi juridic în cadrul firmei ROMATSA are certitudinea că Aeroportul Baia Mare va fi unul mult mai atractiv şi eficient decât cel din judeţul Satu Mare.

“Avem spre finalizare un aeroport modern, care va fi mult mai bine poziţionat ca şi cel din Satu Mare, iar condiţiile de desfăşurare a zborurilor vor fi la standardele tuturor aeroporturilor mari”, a precizat Dragos Titea.

Declaraţiile acestea au apărut după ce, în urmă cu puţin timp, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a adus în discuție, în cadrul ședinței Consiliului Local Baia Mare, subiectul celor două aeroporturi din cele două județe. Acesta a spus că s-au purtat discuții cu reprezentanții Consiliului Județean Satu Mare, când ambele părți au căzut de comun acord ca între Aeroportul Satu Mare și Aeroportul Baia Mare să nu mai existe acea umbră de rivalitate. Zetea a subliniat faptul că se dorește găsirea unei strategii comune, astfel încât un aeroport să aibă curse înspre o anumită zonă a Europei, iar celălalt aeroport înspre o altă zonă.

“Am demarat discutii bilaterale cu conducerea Consiliului Judetean Satu Mare, astfel incat Aeroportul Baia Mare si Aeroportul Satu Mare, in sfarsit, sa nu se mai considere rivali. Pana la urma nu ei sunt cei care fura pasagerii celor doua aeroporturi, ci aeroportul care este cel mai dezvoltat in zona, si aici vorbesc despre Cluj-Napoca. Incercam in perioada asta sa demaram o strategie comuna, Aeroportul Satu Mare cu Aeroportul Baia Mare, astfel incat un aeroport sa deserveasca o anumita zona a Europei, celalalt aeroport sa deserveasca o alta zona”, a spus Gabriel Zetea. Ioana Simion

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble