Sambata la amiaza raul Somes a prins viata. Chiar daca majoritatea satmarenilor il considera periculos oficialitatile ne indeamna sa îl vedem ca pe un prieten si sa profitam de tot ce ne ofera. Asociația ”Nomad Caiac” Satu Mare, în colaborare cu APM Satu Mare si Primaria municipiului au organizat editia cu numarul doi a concursului international de slalom pe raul Somes.
La startul competiției s-au aliniat 15 concurenți din Ungaria, Austria, Ucraina și România, împărțiți pe patru categorii.Manifestarea face parte din cadrul suitelor de evenimente organizate sub egida Săptămânii Mobilității Europene 16-22 septembrie. Concursul a fost organizat atat pentru cei cu experienta cat si pentru cei neexperimentaţi.
„ Sperăm ca autoritățile să se țină de cuvânt cu privire la promisiunile pe care le-au făcut cu privire la râul Someș și în acest mandat să avem un Someș mai prietenos, mai apropiat de noi toți.”, a afirmat subprefectul Altfater Tamas.
„Trebuie să vedem și latura frumoasă, latura pozitivă a acestui râu și consider că avem șansa să facem lucruri frumoase aici, între cele două poduri, în ceea ce privește digul, în ceea ce privește amenajarea albiei Someșului, și de ce nu, pentru că avem și un studiu în acest sens, poate că se va putea face din acest râu unul navigabil. Acest eveniment ne arată că suntem pe un drum bun”, a declarat primarul Kereskenyi Gabor.

15 concurenţi la start La concurs au luat parte 15 concurenți, cei mai mulți din afara județului Satu Mare, asta și pentru că în județ există doar trei practicanți ai acestui sport. Aceștia speră că prin evenimente de genul acesta să atragă tinerii și copiii spre practicarea caiacului , acestora fiindu-le pus la dispoziție tot echipamentul necesar, astfel încât să fie un sport care să nu necesite costuri din partea lor. Câțiva tineri, dar din alte județe au fost și prezenți la eveniment, concurând.
„ Avem două categorii sub 18 ani, de amatori și legitimați și la fel și pentru cei peste 18 ani, tot amatori și legitimați. La caiac slalom în Satu Mare sunt doar eu practicant și la caiac extrem sunt încă doi. Sperăm să atragem copiii să vadă. Acum au venit copii din Ungaria și Ucraina, de 10 și 14 ani care se comportă foarte bine pe apă. Someșul pune la dispoziție toate condițiile, se pot pune porți, se pot pune balize, curentul este foarte bun pentru noi. Someșul nu este periculos, avem chiar și un copil de 5 ani de la Arad astăzi, care va concura”, a declarat Ionuț Stancovici, organizatorul evenimentului.
„Suntem câțiva, un grup, un nucleu micuț care practică acest sport. Țara noastră are tradiție, din anii 70, în Satu Mare a existat echipă de slalom, dar din păcate s-a desființat. Sperăm că reușim să înviem acest sport, atât slalom pe apă curgătoare cât și caiacul clasic, pentru a putea promova puțin natura și mișcarea în aer liber” a spus Molnar Raimond, președintele Asociației Nomad Caiac Satu Mare
Concursul a durat câteva ore bune iar la final concurentii au fost recompensati cu medalii,cupe si alte premii binemeritate.




















