În cadrul unui program derulat în premieră în România, membrii Tineretului Social Democrat(TSD) Satu Mare i-au chestionat pe tinerii sătmăreni cu privire la problemele pe care le au și modul în care ei văd rezolvarea acestor probleme”. Am avut un dialog deschis și constructiv cu tinerii care nu doresc să facă politică, dar vor să-și spună punctul de vedere. Ne pasă de tineri și vrem să-i implicăm în viața societății. Le ascultăm păsurile și căutăm soluții”, a declarat președintele TSD Satu Mare, Ioana Bran. În urma acestor discuții, au fost identificate problemele tinerilor și sunt căutate soluții ce vor fi transformate în proiecte concrete. ”Toate aceste proiecte vor fi cuprinse în Programul de Guvernare al PSD. Constat că avem aceleași nevoi, aceleași idealuri, aceleași probleme și aceleași bucurii”, a mai spus Ioana Bran.




















