Partidul România Unită (PRU), filiala Satu Mare, vrea să câștige încrederea electoratului sătmărean și să aibă cel puțin un mandat de parlamentar în județ. Conducerea PRU a depus ieri, la sediul Biroului Electoral de Circumscripție nr. 32 Satu Mare, listele candidaților pentru alegerile parlamentare.
Președintele PRU Satu Mare, Vasile Ciocan, a arătat, înainte de depunerea listelor, că dorește să câștige încrederea oamenilor.
”Noi, acest partid, România Unită, ne propunem să câștigăm încrederea oamenilor în primul rând, după aceea să promovăm doctrina partidului, o doctrină de stânga. Dorim să trăim într-o Românie unită. Dorim să trăim într-o Românie în care se respectă Constituția. Dorim să trăim într-o Românie în care se aplică legile în raport cu Constituția. Dorim să trăim într-o Românie neamenințată de federalizare, neamenințată de interese economice străine care nu aduc decât rău populației în general. Pășim cu încredere în această campanie, iar rezultatul muncii noastre se va materializa în mod sigur în ceea ce vom putea să demonstrăm oamenilor până atunci”, a declarat liderul PRU Satu Mare, Vasile Ciocan, înainte de depunerea listelor”, a precizat liderul PRU.
În ceea ce privește județul Satu Mare, Vasile Ciocan a mai precizat că PRU urmărește obținerea măcar a unui parlamentar. ”În ce ne privește, la Satu Mare ne propunem să câștigăm încrederea electoratului. În raport cu încrederea pe care o vom câștiga ne propunem să obținem și rezultate. Dacă vom reuși să muncim până atunci, vom avea pretenția de a avea măcar un loc eligibil pentru Parlamentul României”, a mai spus liderul PRU Satu Mare”.
La Senat, primul loc este ocupat de Florica Marchiș, urmată de George Filip, Viorica Rogoz și Vasile Pintea. La Camera Deputaților, pe primul loc se află Vasile Ciocan, urmat de Sergiu Pop, Claudia Sima, Marian Halas, Aurel Ghencean, Tufenica Ursu și Florica Oprea.




















