Didi Prodan a decedat la numai 44 de ani, după un infarct

Didi Prodan a decedat la numai 44 de ani, după un infarct

Veste tragică anunţată în această seară. Daniel Prodan, fostul mare internaţional român, a încetat din viaţă la doar 44 de ani după ce a suferit un infarct în cursul zilei de miercuri.


Dorin Chioțea, jurnalist și bun prieten cu Daniel Prodan, a anunțat prin intermediul contului personal de Facebook că fostul internațional român a decedat în urma unui infarct.

”Daniel DIDI PRODAN A MURIT în urmă cu câteva ore ca urmare a unui infarct!!! Avea 44 de ani. Mi-a fost un mare prieten, iar sfârsitul său prematur de drum mă mâhnește profund. Este cea mai grea știre exclusivă pe care o dau în toată cariera mea.
Tragedia s-a petrecut în casa din Voluntari a fostului mare fundaș tricolor. Colapsul s-a petrecut sub ochii soției sale, Licinia, care la 19.57 a anunțat Salvarea. Directorul SABIF, Alis Grasu, mi-a confirmat că "În 14 minute a ajuns la dânsul primul echipaj. Foarte rapid a venit și al doilea. Ambele mașini au dotari de ultimă generație și medici urgentiști experimentați, au încercat să-l resusciteze timp de trei ore. S-a încercat tot ce este posibil, din păcate inima sa a cedat".
Dumnezeu să îl odihnească!”, e mesajul lui Chioțea.


01:00 Helmuth Duckadam a ţinut să îşi exprime regretul pentru tragica dispariţie: ”Sunt total şocat, eu l-am cunoscut în ultima perioadă mai bine. Un om şi un băiat extraordinar. Condoleanţe familiei, Dumnezeu să-l ierte, nu-mi găsesc cuvintele”, a spus fostul mare portar pentru ProSport.


00:50 Fostul mare arbitru internaţional Ion Crăciunescu şi-a manifestat regretul la auzul tragicei veşti. ”Am rămas şocat. Am aflat şi eu vestea acum câteva minute. Ultima dată când l-am văzut a fost la înmormântarea tatălui lui Gică Popescu. Este ceva incredibil. Era un om care radia de sănătate, de veselie... Doamne, Dumnezeule... S-a stins la jumătatea vieţii”, a spus Crăciunescu pentru ProSport.


00:37 Mircea Rednic a aflat de la reporterii ProSport de moartea lui Didi Prodan şi a rămas fără replică: "Sincer, îmi pare foarte rău... nu-mi vine să cred. M-am văzut acum două luni cu el. Era vesel, era jovial. Sunt fără cuvinte...


00:29 "Chiar acum câteva minut am vorbit cu soţia lui la telefon... Ce pot să zic? Sunt şocat! Mi-a fost coleg de naţională, mi-a fost coleg de birou la FRF, nu a arătat niciodată că ar fi avut probleme de sănătate. Chiar nu ştiu ce s-a întâmplat. Jucam fotbal împreună, depuneam efort şi niciodată n-a arătat că ar fi avut vreo problemă. Sunt şocat şi aş vrea să nu mai vorbesc în momentul de faţă despre asta", a spus şi Florin Prunea, fostul său coleg de la naţionala României, pentru ProSport.


00:26 Mircea Sandu, fostul preşedinte FRF, a confirmat pentru ProSport vestea tragicei dispariţii. ”Este o adevărată lovitură! Am aflat de moartea lui în urmă cu două ore... Mi-a fost ca un copil... Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. E tot ce pot să spun, am rămas fără cuvinte...”.

 


 

Daniel Prodan s-a născut pe 23 martie 1972 și a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști români, care a jucat pentru Generația de Aur la Mondialul din 1994 și Campionatul European din 1996. A strâns 54 de partide sub tricolor și a marcat un gol. A debutat pe 2 iunie 1993, la Kosice, împotriva Cehoslovaciei, în care tricolorii au pierdut cu 5-2.


Didi Prodan și-a început cariera la Olimpia Satu Mare, iar în 1993 a fost transferat de Steaua București. După trei sezoane petrecute în Ghencea, Didi Prodan a plecat la Atletico Madrid, unde a jucat timp de doi ani. În primul sezon, Prodan a evoluat în 17 meciuri, marcând patru goluri, iar în al doilea sezon tot atâtea meciuri, însă fără să mai marcheze. A urmat apoi Glasgow Rangers, începând cu 1998, după care fostul internațional a revenit în țară, la Steaua, Rocar și FC Național. Didi Prodan s-a retras din fotbal la echipa din ”Parcul cu platani”, nu înainte de-a trece pe la Messina Peloro. S-a retras din națională după meciul cu Ungaria, din preliminariile Mondialului din 2002, meci câștigat de România cu 2-0.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.

Palmares: Steaua: 5 titluri Liga 1, 2 trofee Cupa României, 2 trofee Supercupa României

Rangers: 2 titluri de campion, 2 trofee Cupa Scoției, 1 Cupă a Ligii Scoției

Echipele la care a evoluat Daniel Claudiu Prodan:


1991-1993 Olimpia Satu Mare, Liga 2
1993-1997 Steaua București 121 de meciuri / 10 goluri
1997-1998 Atletico Madrid 34 de meciuri / 4 goluri
1998-2000 Glasgow Rangers 0 meciuri / 0 goluri
2000 Steaua București 1 meci / 0 goluri
2000-2001 Rocar București 15 meciuri / 3 goluri
2001-2002 FC Național București 5 meciuri / 0 goluri
2002 Messina 5 meciui / 1 gol
2002-2003 FC Național București 7 meciuri / 0 goluri

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble