O nouă acțiune de colectare a hainelor organizată de Caritas la Satu Mare

O nouă acțiune de colectare a hainelor organizată de Caritas la Satu Mare

În perioada 18 noiembrie – 16 decembrie Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare derulează o nouă acțiune de colectare a hainelor și pantofilor, cu titlul „Haine vechi, șanse noi pentru donare”.

Acțiunea are loc de două ori pe an – primăvara și toamna – și se bucură de popularitate crescândă în rândul locuitorilor, tot mai mulți sătmăreni profitând de ocazia de a face curățenie în garderobă și totodată de a dona obiectele vestimentare devenite inutile.

Articolele textile colecționate în cadrul acțiunii vor fi prelucrate și reciclate, iar sumele obținute vor fi utilizate pentru finanțarea programelor sociale ale organizației. Astfel, prin donarea hainelor pe care nu le mai purtați nu protejați doar mediul înconjurător ci ajutați și persoanele aflate în dificultate. Dacă doriți ca hainele D-voastră de calitate mai bună să ajungă direct la o persoană nevoiașă, vă rugăm ca donațiile de acest fel să le predați la depozitele Caritas, specificând colegului care face recepția dorința D-voastră, să-l putem împlini.

Secondtextiliasam 2010 Srl. este firma parteneră care asigură pentru întreaga rețea de organizații Caritas din România sortarea și transportarea în puncte de prelucrare din străinătate a articolelor textile colecționate cu ocazia diferitelor acțiuni, până la reciclarea lor completă. Sumele provenite din acest proces sunt alocate programelor sociale derulate de Caritas. Hainele și încălțămintele de care nu mai aveți nevoie vor fi colectate de microbuze cu inscripția Caritas în mai multe puncte ale municipiului, dar și în zona rurală a județului.

Colectarea săptămâna aceasta se va desfășura conform următorului program: În data de 18 noiembrie se va face colectarea hainelor pe ruta: Pomi, Borhiș, Valea Vinului, Lipău, Cărășeu, Culciu Mic, Culciu Mare, Corod, Apateu, Petin, Păulești. La Satu Mare colectarea va avea loc în data de 19 noiembrie, sâmbătă, conform programului de mai jos:

Partea dreaptă a Someșului: 9:00-9:45 - P-ța Titulescu, la Petrom 10:00-10:45 – str. Bujorului colț cu Constantin Brâncuși 11:00-11:45 - B-dul Unirii colț cu str. Dara (lângă parc) 12:00-12:45 - Centrul Nou, în parcarea complexului “Someșul” 13:00-13:45 - Str. Botizului, lângă restaurantul “Pescăruș”, sub pasarelă 14:00-14:45 - P-ța 14 Mai, lângă monument

Partea stângă a Someșului: 9:00-9:45 - Cap pod Golescu lângă casieria RDS 10:00-10:45 - Micro 15, lângă spital în stația de autobuz 11:00-11:45 - Micro 16, str. Brândușa colț cu B-dul Sănătății lângă parc 12:00-12:45 - Micro 14, B-dul Cloșca lângă casieria E-ON Gaz 13:00-13:45 - Micro 17, str. Bobocului colț cu str. Ion Vidu în parcul UFO 14:00-14:45 - Carpați II, str. Ganea în parcarea Unicarm

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble