Acoperișul unei case, distrus de un incendiu violent

Acoperișul unei case, distrus de un incendiu violent

Un puternic incendiu a izbucnit miercuri seara la o casă de locuit din localitatea Dorolț. La faţa locului, s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, care au intervenit pentru lichidarea incendiului cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi două ambulanţe SMURD.

În momentul sosirii echipajelor, flăcările se manifestau violent la mansarda locuinţei, existând pericolul extinderii acestora la întregul imobil şi casele învecinate. Pompierii au localizat şi lichidat incendiul cu operativitate, împiedicând propagarea acestuia. La faţa locului s-a deplasat şeful centrului operaţional, lt. col. Ulici Aurel, care a preluat comanda intervenţiei.

Ca urmare a producerii evenimentului, au ars şi s-au deteriorat: mansarda casei de locuit pe o suprafaţă de cca 60mp, parţial tavanul din lemn, zugrăveala de pe pereţii interiori, instalaţia electrică a casei. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, a fost constatată ca fiind cauză probabilă a producerii incendiului efectul termic (coş de fum termic neprotejat faţă de materiale combustibile).

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble