S-a izbit cu mașina de un stâlp

Un accident de circulație soldat cu pagube materiale a avut loc duminică, 18 decembrie, în jurul orei 23.40, pe o stradă din Gherța Mică. Un șofer de 34 de ani a intrat cu maşina într-un stâlp de susținere a rețelei electrice.În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat atât mașina care a fost implicată în eveniment cât și șoferul aflat la volan. Este vorba despre un bărbat de 34 de ani din localitate, care a condus un autoturism proprietate privată, pe care avea aplicate plăcuțe de înmatriculare provizorii, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un stâlp de susținere a rețelei electrice, pe care l-a rupt.Extinzând verificările polițiștii au stabilit că cel de la volan nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule iar autorizația de valabilitate a numerelor provizorii era expirată. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble