Parcări supraetajate în buricul Sătmarului

Parcări supraetajate în buricul Sătmarului

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat ieri, la finalul ședinței Consiliului Local Satu Mare, că dorește să fie construite la Satu Mare două parcări supra-etajate. Tot cu această ocazie a spus și care sunt condițiile în ceea ce privește negocierile cu PSD.

Locația parcărilor Conform celor afirmate de primarul Kereskenyi Gabor, una dintre parcările supraetajate ce ar urma să fie construite va fi amplasată pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 5, iar cea de a doua în spatele Complexului Comercial Someșul.

”În cel mai scurt timp posibil vom contracta elaborarea studiului de fezabilitate. Aceste două parcări vor mai acoperi din nevoile municipiului Satu Mare prin crearea a sute de noi locuri de parcare”, a mai adăugat Kereskenyi.

Kereskenyi cere garanții pentru al treilea pod Tot la finalul ședinței de ieri, primarul Kereskenyi a arătat că UDMR condiționează obținerea posturilor de viceprimari ai municipiului Satu Mare de realizarea celui de-al treilea pod peste Someș. Acesta a arătat că Uniunea va convoca o ședință a Biroului Permanent Județean în cadrul căreia va fi constituită o comisie de negociere cu PSD. ”Nu trebuie să ne pripim. Eu nu sunt de acord să negociem funcții. Suntem deschiși la negocieri. Dacă dau garanții că al treilea pod peste Someș va fi cooptat și va fi realizat prin PNDL atunci da. Fac un apel să se facă ceva pentru comunitate. PSD are putere de lobby care trebuie valorificată”, a precizat Kereskenyi.

Primarul mai spune că execuția celui de-al treilea pod peste Someș poate fi licitată în acest an.

Edilul șef a vorbit și despre șoseaua de ocolire a municipiului Satu Mare despre care a spus că în câteva zile se va ști dacă va fi cuprinsă în buget și în cel mai scurt timp posibil vor începe studiile geografice pentru expropriere.

Cristian Stan

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble