Pregătiri pentru noi curse internaționale la Aeroportul Satu Mare

Pregătiri pentru noi curse internaționale la Aeroportul Satu Mare

Oportunitatea înființării unor noi curse internaționale a determinat conducerea Aeroportului Satu Mare să facă noi angajări. În cursul lunii decembrie au fost angajați, după ce au trecut prin furcile caudine ale examenelor, doi agenți de securitate aeroportuară, un asistent medical, un șofer și un muncitor pentru serviciul de curățenie.

După ce a fost înființată prima cursă internațională spre Londra, traficul prin Aeroportul Satu Mare s-a triplat, situație în care personalul aeroportului sătmărean nu a mai putut face față. Acesta a fost și motivul pentru care au fost făcute recent angajările.

După două luni de la înființarea cursei de la Satu Mare la Londra, reprezentanții companiei de zbor low-cost s-au declarat foarte mulțumiți de rezultatele acesteia. În ceea ce privește posibilitatea înființării și a altor zboruri internaționale de la Satu Mare, reprezentanții companiei au declarat că se dorește realizarea a cât mai multor curse de pe acest aeroport și că analizează care vor fi următoarele destinații. În prezent sunt analizate trei posibile destinații. Este vorba despre o destinație spre Germania, propusă de Consiliul Județean, o destinație spre Italia, propusă de Aeroportul Satu Mare, și Paris, la cererea pasagerilor.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble