Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier

Un grav accident de circulație, soldat cu rănirea a cel puțin trei persoane, s-a produs ieri, în jurul orelor amiezii, în localitatea Trip, comuna Bixad, județul Satu Mare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Satu Mare, Răducu Silaghi, un microbuz al unei societăți specializate în transport persoane s-a ciocnit violent cu un alt autoturism. În urma impactului, cel puțin trei persoane au fost rănite. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje SMURD și ale Ambulanței, care, după ce au acordat primul ajutor, au transportat persoanele rănite la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș.

Anvelope de vară pe timp de iarnă Polițiștii rutieri negreșteni au constatat că vinovat de producerea accidentului grav de la Trip este şoferului microbuzului firmei de transport care, pe lângă faptul că avea anvelope de vară, circula și cu viteză. La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că șoferul unui microbuz al unei societăți specializate pentru transport persoane, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la carosabilul acoperit cu zăpadă și a neechipării corespunzătoare a autovehiculului pentru condiții de iarnă, a derapat și a intrat într-un autoturism care circula din sens opus. În urma evenimentului a rezultat rănirea a trei persoane, din care două ușor și una grav, toate pasagere în microbuz.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble