Două accidente grave într-o singură zi în județ

Două accidente grave într-o singură zi în județ

Două accidente grave de circulație, soldate cu răniți grav, s-au produs în cursul zilei de ieri pe raza județului Satu Mare. Doi copii, o fetiță în vârstă de 2 ani și un băiețel de 6 ani, au fost la un pas să-și piardă viața.

La un pas de tragedie Primul accident s-a produs în jurul orei 12.00, între Odoreu și Băbășești, în urma căruia patru persoane au fost rănite printre care și doi copii. Din motive încă neelucidate, șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un șanț. Alături de șofer, în mașină mai era o persoană adultă și doi copii. Cele patru victime ale accidentului au fost ajutate să iasă din mașina răsturnată de către alți șoferi.

Forțe ale ISU Satu Mare au ajuns la fața locului cu o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Satu Mare, Răducu Silaghi, copiii răniți în urma acestui accident, adică un băiat de 6 ani şi o fetiță de 2 ani, alături de mama lor, de 30 de ani, au ajuns la spital unde li s-au făcut analize medicale minuțioase.

Femeie rănită la Agriș La nici o oră după accidentul produs între Odoreu și Băbășești, un alt accident soldat cu rănirea unei persoane s-a produs în apropierea localității Agriș. Șoferul în vârstă de 25 de ani al unui autoturism, încercând să evite un obstacol de pe carosabil, a pătruns pe contrasens unde s-a lovit de o altă mașină care circula din sens opus. În urma impactului, o femeie aflată în mașina vinovată de producerea accidentului a fost rănită. La fața locului s-a deplasat o ambulanță și, după ce i-au acordat victimei primul ajutor, a transportat-o la Urgențe. Polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

Cristian Stan

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble