Jandarmii sătmăreni, în vizită la Şcoala Gimnazială Batarci

Jandarmii sătmăreni, în vizită la Şcoala Gimnazială Batarci

Marţi, 7 martie, începând cu orele 09, jandarmii sătmăreni au desfăşurat activităţi preventiv educative la Şcoala Gimnazială Batarci, în cadrul programului “Şcoala Altfel”. La întâlnire au participat elevi din toate clasele, însoţiţi de către cadrele didactice ale unităţii de învăţământ.

Pentru început, jandarmii le-au explicat copiilor rolul şi atribuţiile Jandarmeriei Române în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţa publică, iar apoi au detaliat şi prezentat principalele misiuni ale instituţiei.

În cea de-a doua parte a întâlnirii s-au purtat discuţii despre violenţă, formele acesteia şi modul de evitare a situaţiilor conflictuale. Cu această ocazie elevii au primit din partea jandarmilor sfaturi pertinente referitoare la modalităţile prin care pot fi evitate şi aplanate stările tensionate care pot genera violenţe.

După prezentarea aspectelor teoretice, oamenii legii au urmărit atragerea audienţei spre dialog şi expunerea propriei păreri cu privire la violenţă şi la modul în care trebuie să acţioneze în cazul declanşării acesteia.

În final gazdele au transmis mulţumiri şi aprecieri jandarmilor sătmăreni pentru activitatea desfăşurată.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble