Activitatea pe anul 2016 a Direcției de Evidență a Persoanelor de pe lângă Primăria Satu Mare a fost una pozitivă. Tot pozitiv este și sporul demografic al municipiului Satu Mare, potrivit bilanțului instituției pe anul trecut.
Bilanțul instituției a fost prezentat ieri de directorul instituției, Ionel Torje, care a evidențiat faptul că Municipiul Satu Mare are un spor demografic pozitiv, adică numărul nașterilor este mai mare decât cel al deceselor. Astfel, în cursul anului trecut, în municipiul Satu Mare au fost înregistrate 2.287 de nașteri și 1.897 de decese. Astfel, dacă luăm în calcul doar acești doi indicatori, în cursul anului 2016, populația municipiului Satu Mare a crescut cu 390 de persoane. Bilanțul prezentat mai arată că, anul trecut, au fost înregistrate 740 de căsătorii, 23 mai puține decât în 2015, dar și 338 de divorțuri, sub diferite forme. De asemenea, au mai fost înregistrate zece adopții naționale, 38 de declarații de recunoaștere a paternității, 80 de schimburi de nume și altele. Tot anul trecut au mai fost înregistrate decesele a 15 minori.




















