Investitori în domeniul exploatării apelor geotermale, prezenţi în judeţ

Investitori  în domeniul exploatării apelor geotermale, prezenţi în  judeţ

Prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, alături de subprefectul Altfatter Tamas, a primit ieri un grup de potențiali investitori în domeniul explorării și exploatării apelor geotermale. Aceștia propun un parteneriat cu autoritățile locale în instituirea unor perimetre de exploatare precum și o soluție integrată pentru a extrage la maximum beneficiile energiei subterane, de la încălzirea clădirilor instituțiilor publice sau a celor rezidențiale la baze de agrement sau de tratament și închizând lanțul energetic cu agricultura în spații protejate (sere). Prefectul a subliniat faptul că acest domeniu este foarte important, declarând că județul Satu Mare are un potențial care nu este exploatat la maxim. Conform specialiștilor prezenți, în județul Satu Mare pornind de la orașul Livada, care poate dezvolta o investiție serioasă în domeniul energiei termale, pe axa Ardud - Beltiug – Tășnad toate comunitățile pot exploata beneficiile apei termale. Energia geotermală reprezintă un capitol important în strategia energetică a Guvernului și poate atrage fonduri europene semnificative. Darius Filip și-a exprimat speranța că primarii localităților cu potențial geotermal vor înțelege potențialul de dezvoltare pe care exploatarea apei termale o va aduce comunității și că în scurt timp în județ vor demara proiecte în acest domeniu, asigurându-i pe cei prezenți de tot sprijinul.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble