Deputatul social-democrat de Satu Mare, Ioana Bran, a susținut în plenul de dezbateri proiectul pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a Programului de susținere a internaționalizării operatorilor economici români, cu finanțare de la bugetul de stat pentru perioada 2017-2020.Sătmăreanca își dorește ca un număr cât mai mare de firme să își extindă aria de activitate și să ajungă să aibă relații comerciale și un număr cât mai mare de clienți din alte țări.
Deputatul sătmărean Ioana Bran le-a prezentat în ședința de marți colegilor deputați motivarea pentru susținerea proiectului 156/2017 privind internaționalizarea agenților economici români prin instituirea în perioada 2017-2020 a unui program de susținere a acestora.
“Suntem un popor muncitor și păstrăm în suflet tradițiile populare vechi. Munca producătorului român, a antreprenorului român trebuie promovată la nivel internațional, iar implicit prin acestea – imaginea României. Promovarea produselor și serviciilor întreprinderilor mici și mijlocii pe piețele externe, la târguri, expoziții și misiuni economice - va avea urmări pozitive și prin creșterea numărului locurilor de muncă, atragerea unor noi investitori, dar și stimularea producătorilor existenți de a se dezvolta și de a-și diversifica producția” – a spus Ioana Bran.
Deputatul PSD a mai vorbit despre importanța urgentării implementării proiectului astfel încât România și operatorii săi economici să obțină beneficii maxime cât mai rapide.
“Astfel, proiectul legislativ 156/2017 – programul de susținere a internaționalizării operatorilor economici români are nevoie de implementare într-un timp cât mai scurt pentru a putea vedea cât mai repede produse românești pe rafturile magazinelor din alte țări. Prin urmare, grupul parlamentar PSD susține acest proiect de sprijinire a operatorilor economici români.” – a declarat deputatul social-democrat Ioana Bran.
Finalitatea acestui proiect ar fi apariția unui număr de produse românești mai mare pe rafturile magazinelor din străinătate, nu doar în magazinele deschise de români ci și în alte magazine. La acest capitol intră și serviciile, acolo unde se cunoaște că românii concurează serios alte popoare la calitatea muncii. Internaționalizarea firmelor se urmărește să se realizeze prin susținerea acestora să participe la târguri și expoziții internaționale, la misiuni economice, dar și la crearea unei identități vizuale, a unei pagini web și participarea la cursuri de pregătire.
Rareş Jucan




















