Peste 430 de sătmăreni vor fi despăgubiți pentru șoseaua de ocolire a municipiului Satu Mare

Peste 430 de sătmăreni vor fi despăgubiți pentru șoseaua de ocolire a municipiului Satu Mare

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional “Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare”.

În acest sens, au fost stabilite imobilele ce vor fi expropriate și sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de expropriator, respectiv Ministerul Transporturilor, pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul ”Variantei de ocolire a municipiului Satu Mare”. Imobilele ce vor fi expropriate sunt situate pe raza localităţilor Satu Mare, Ardud şi Botiz, din judeţul Satu Mare.

Potrivit hotărârii, un număr de 436 de proprietari sau deţinători ai imobilelor supuse exproprierii vor primi despăgubiri în cuantum total de aproximativ 18 milioane lei, din bugetul Ministerului Transporturilor. Sumele individuale vor fi virate de Ministerul Transporturilor, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A., la dispoziţia proprietarilor de imobile.

Planul amplasamentului care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional va fi afişat la sediul consiliilor locale implicate şi, respectiv, pe pagina de internet a expropriatorului.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble