Sute de TIR-uri stau la coadă la Vama Petea

Sute de TIR-uri stau la coadă la Vama Petea

Sute de Tir-uri stau la coadă la Vama Petea, astfel că rândul a ajuns până aproape de intrarea în Dorolț dinspre Satu Mare. Adică circa 3 km de drum pe care sunt aliniate sute de automărfare.

În zona localității Dorolț se circulă doar pe o singură bandă, doarece banda de mers înspre Petea este ocupată aproape în totalitate de TIR-urile parcate. Așadar, șoferii care circulă în și dispre Vamă trebuie să fie cu mare băgare de seamă și să conducă foarte preventiv.

În același timp, șoferii de TIR sunt foarte numulțumiți și nu înteleg ce li se întâmplă. ”Am ajuns la coadă la ora 4 dimineața. Acum este ora 11.00. Deci stau la coadă de șapte ore. Și nu cred că în două ore voi ajunge să trec granița. Cu siguranță, nu voi ajunge la timp la destinație. Nu înțelegem ce se întâmplă și nimeni nu vine să ne explice”, ne-a declarat supărat șoferul unui autotren. Situația tensionată din rândurile tiriștilor a fost sesizată și de autorități. Astfel, ieri, în jurul orei 11.00, în Vama Petea a putut fi văzută o dubă de jandarmi, iar după numai câteva minute a mai apărut una. În același timp, însă, traficul destinat autoturismelor era foarte lejer ieri în Vama Petea. Nu erau cozi nici pe sensul de intrare, nici pe cel de ieșire din țară.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble