Accident cu victime multiple la Supur

Accident cu victime multiple la Supur

Un grav accident de circulație, soldat cu multiple victime, s-a produs ieri, în jurul orei 11.30, la ieșirea din Supuru de Sus, județul Satu Mare, spre județul Sălaj.

Potrivit informațiilor oferite de purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Răducu Silaghi, evenimentul rutier s-a produs din cauza neatenției unei șoferițe de 46 de ani, din Cehia, care, aflându-se la volanul unui autoturism, nu s-a asigurat corespunzător în momentul în care a încercat să vireze la stânga. Mașina în care se afla aceasta a fost lovită de o altă mașină, care circula regulamentar, condusă de un bărbat în vârstă de 34 de ani din Zalău.

În urma impactului au rezultat trei victime. Este vorba despre șoferița din Cehia, dar și de o femeie, de 33 de ani, și copilul ei de 3 ani, aflați în mașina înmatriculată în Zalău. Toate cele trei victime au fost transportate la Urgențe pentru investigații medicale. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz. Niciunul dintre șoferi nu a consumat alcool. Șoferița din Cehia a rămas fără permis și acum riscă și un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble