Grindeanu: Autoritățile locale vor putea finanța transparent activități sportive

Grindeanu: Autoritățile locale vor putea finanța transparent activități sportive

Guvernul va aproba în ședința de joi, printr-o ordonanță de urgență, modificarea Legii educației fizice și sportului, astfel încât autoritățile locale vor putea finanța "clar și transparent" activități sportive, a declarat premierul Sorin Grindeanu, la începutul ședinței Executivului.

"În sfârșit, Ministerul Tineretului și Sportului a venit cu un proiect de ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului 69/2000, astfel încât să se reglementeze acest cadru, să fie mai clar și să fie în ajutorul activității sportive. Am ținut foarte mult să avem acest punct pe ordinea de zi, dacă ar fi fost posibil și mai demult era mai bine, dar e bine și așa pentru că vom vorbi despre anul competițional 2017 — 2018, iar prin reglementările pe care le avem prin acest proiect de ordonanță de urgență se dă posibilitatea inclusiv autorităților locale să finanțeze în mod clar, transparent activitățile sportive", a afirmat Sorin Grindeanu.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble