Suită de manifestări ”In Memoriam Gavril Ardelean”

Suită de manifestări ”In Memoriam Gavril Ardelean”
|

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, filiala Satu Mare, a organizat ieri o suită de evenimente dedicate memoriei fostului prorector al Universităţii, directorul filialelor Satu Mare şi Baia Mare ale aceleiaşi instituţii, Gavril Ardelean. El este considerat fondatorul învățământului universitar sătmărean, iar manifestarea ”In Memoriam” vine în ziua în care cunoscutul profesor universitar ar fi împlinit, ieri, vârsta de 75 de ani.

Plachetă comemorativă

Manifestările au debutat în fața sediului Universității de Vest ”Vasile Goldiș”, strada Ștefan cel Mare nr. 7 din municipiul reşedinţă de judeţ cu dezvelirea unei plachete comemorative, ”Prof.univ.dr. GAVRIL ARDELEAN -FONDATOR AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI UNIVERSITAR SĂTMĂREAN”, dedicată profesorului universitar. La eveniment au fost prezenți prefectul Darius Filip, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, prof.univ.dr. Aurel Ardelean, președinte - fondator al Universității de Vest ”Vasile Goldiș” Arad, reprezentanți ai Muzeului de Științe Naturale al Ungariei - Budapesta, membri ai Academiei Române -București, dar și profesori universitari actuali și foști studenți.

Simpozion științific Manifestările au continuat cu un simpozion ştiinţific internaţional intitulat ”Funcția socio-economică a cercetării științifice în domeniul biologiei”. În cadrul acestui simpozion au prezentat lucrări prof.univ.dr. Aurel Ardelean, președinte - fondator al Universității de Vest ”Vasile Goldiș” Arad, reprezentanți ai Muzeului de Științe Naturale al Ungariei - Budapesta și membri ai Academiei Române -București.

Tot ieri, de la ora 16.00, a avut loc lansarea de carte postumă: Patrimoniul natural al Sălajului.

Ardelean-2

Gavril Ardelean s-a născut în Seini, pe 5 mai 1942. De-a lungul carierei sale, acesta a publicat numeroase lucrări ştiinţifice şi cărţi de specialitate. A fost doctor în biologie și președintele Societății Naționale de ihtiologie. Prof. univ. Gavril Ardelean a încetat din viaţă în noaptea de 3 spre 4 octombrie 2016.

Rareş Jucan

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble