Orașul Satu Mare candidează oficial pentru titlul de Capitala Tineretului din România. Este vorba despre un proiect comun dintre Asociața SamStudia și Primăria Satu Mare, care a fost prezentat ieri, în cadrul unei conferințe de presă.
Ce spun inițiatorii proiectului Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat că s-a investit și continuă să se investească în tineret. ”Am constituit un fond destinat exclusiv activităților de tineret, în valoare de 200.000 lei, prin coordonarea domnului Butka, am demarat proiectul Satu Mare te așteaptă acasă, care va continua și în alte centre industriale. Prin proiectul prezentat astăzi, dorim să depunem candidatura pentru ca Satu Mare să devină Capitala Tineretului din România”, a arătat primarul Kereskenyi, la începutul conferinței de presă.
În continuare, Mark Torok, directorul SamStudia Satu Mare, a arătat că se urmărește conceperea unui plan care să fie acceptat de toți tinerii din Satu Mare prin care să-i reconecteze cu orașul pe cei care au plecat, încercând să le redea spiritul de apartenență.
”Noi încercăm să dăm cât mai multe inițiative tinerilor astfel încât ei să contribuie la dezvoltarea orașului. Dorim să creăm o platformă on-line de mentorat în care tinerii plecați cu experiența pot ajuta tinerii rămași să se dezvolte. Ne-am gândit și la o platformă de sprijinire a ideilor locale. Dar ceea ce este mai important este faptul că până în data de 16 iulie, termenul limită de depunere a candidaturii, noi ne propunem să organizăm mai multe discuții cu scopul de a crea cadrul prin care să adunăm ideile tinerilor sătmăreni. Candidatura este un concurs de concepte. Toată lumea ne-a întrebat cum putem concura cu orașe precum Cluj sau Timișoara. Nu se jurizează ce există în oraș ci se jurizează proiectele pe care le depunem, ideea cu care aplicăm. Considerăm că ideea noastră este bună și sperăm să câștigăm”, a declarat directorul SamStudia.
Încă două săptămâni Candidaturile trebuie depuse până în data de 16 iulie. Ulterior vor fi anunțați trei finaliști, iar prin august-septembrie va fi anunțat și câștigătorul titlului de Capitală a Tineretului din România.
Până în prezent, au mai fost desemnate doar două astfel de capitale: Timișoara, iar în prezent, Bacăul. Anul trecut, în finală au ajuns Constanța și Bacăul și a câștigat ultimul oraș, ceea ce, în opinia lui Mark Torok, nu contează dimensiunea orașului, ci conceptul cu care candidezi.
Premiul este de 50.000 de euro, iar primarul Kereskenyi a arătat că Primăria Satu Mare va dubla această sumă dacă orașul va câștiga titlul de Capitala Tineretului din România. De asemenea, consilierul primarului pe probleme de cultură, Butka Gergo, a arătat că Primăria are o atitudine mult mai pro-activă și mai orientată către tineri prin care se urmărește recuperarea unui handicap existent la acest capitol.
Cristian Stan




















