Sprijin pentru încadrarea în muncă a studenților si elevilor pe perioada vacanțelor școlare

Sprijin pentru încadrarea în muncă a studenților si elevilor pe perioada vacanțelor școlare

Angajatorii care încadrează în muncă studenți și elevi în perioada vacanțelor școlare, conform Legii 72/2007, pot beneficia de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru somaj și stimularea ocupării forței de muncă în vigoare prevăzut de Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă cu modificările și complectările ulterioare.

Perioada maxima de acordare a stimulentului financiar este de 60 de zile lucrătoare in anul calendaristic respectiv.Pentru a beneficia de acest stimulent, angajatorii trebuie să incheie o convenție cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare în termen de 30 de zile de la data angajării.

În vederea încheierii convenției, angajatorii depun la agenție o cerere insoțită de următoarele documente: tabel nominal cu studenții și elevii încadrați; actul de identitate al elevului sau studentului; copia contractului de muncă; adeverință eliberată de instituția de învățământ prin care se atestă că persoana are statut de student sau elev și urmează cursurile într-o formă de învățământ de stat sau particular, înființată potrivit legii, cuprinzând și precizarea expresă a perioadei de vacanță. Informații suplimentare se pot obține la AJOFM Satu Mare, strada Ion Ghica nr.36 telefon 0261/770237 sau e-mail:ajofm@sm.anofm.ro.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble