Captură record de țigări la Satu Mare

Captură record de țigări la Satu Mare

Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni desfășurate pe linia combaterii contrabandei cu țigări, peste 14.000 pachete de țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 166.100 lei, ascunse în pereţii dubli, portiere sau bordul unor autovehicule.

În data de 13 iulie 2017, în cadrul Planului de Acțiune Contrabanda 2017, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 19.30, un echipaj al Poliției de Frontieră a oprit pentru control, pe raza localității Dorolț, jud. Satu Mare, un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în România și condus de cetățeanul ucrainean Dmytro B., în vârstă de 49 de ani. Din primele verificări asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit un loc special amenajat între compartimentul marfă și compartimentul destinat pasagerilor (perete dublu) în care a putut fi observată o cantitate mare de țigări, fapt pentru care șoferul a fost condus, împreună cu microbuzul, la sediul Poliției de Frontieră pentru continuarea cercetărilor. În urma controlului amănunțit, în locul special amenajat au fost descoperite 14.060 pachete cu țigări de diferite mărci, de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 165.000 lei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării. De asemenea, microbuzul folosit la activitatea infracțională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor. Totodată, pe numele cetățeanului ucrainean a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore iar în cursul zilei de astăzi urmează a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pe 30 de zile.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble