Un adevărat carnagiu s-a produs în această după-amiază pe unul dintre drumurile județului Satu Mare. Un autoturism a fost spulberat de un TIR. Un bprbat a murit și patru victime sunt în stare gravă la spital.
Cumplitul accident s-a produs în jurul orei 18.30, în localitatea Turulung, când, din motive încă neelucidate, un Tir a izbit frontal un autoturism în care se aflau 5 persoane. În urma impactului, trei din cele cinci persoane aflate în autoturism au rămas încarcerate.
Forțele ISU Satu Mare au intervenit la fața locului cu 3 ambulanțe SMURD (Terapie Intensivă Mobilă și două EPA), o ambulanță aparținând SAJ, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Victimele au fost descarcerate, însă una dintre ele, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a decedat în ciuda manevrelor de resuscitare făcute de paramedici.
Celelalte patru victime, aflate în stare gravă, au fost preluate și transportate la UPU Satu Mare.
Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele procuderii accidentului.




















