Lansare de carte ieri în Satu Mare. Artistul de muzică populară Ghiță Blidar a lansat o carte cu elemente autobiografice.
Mai multe detalii despre deosebitul eveniment în cadrul căruia Ghiță Blidar a lansat o lucrare autobiografică interesantă, a oferit, pentru GNV, președintele Asociației Județene a Pensionarilor, Livia Haidu.
“Sub patronajul domnului Vasile Lup, a avut loc o activitate culturală organizată de Asociația Județeană a Pensionarilor. Întâlnirea culturală a avut ca temă lansarea cărții intitulată <<Ghiță Blidar, un om între artiști, un artist între oameni>>. La activitate au participat: Vasile Bele, editorul cărții, George Vulturescu, George Terziu, Ionel Costescu – președintele Asociației Codrenii. De asemenea, au fost susținute o serie de momente artistice care le-au avut ca protagoniști pe Vasile Boiciuc, Grigor Marița și grupul de dansatori din Cuța și din Chiusbaia, Maramureș. Au fost prezent totodată un număr mare de membri din Asociație.” – a declarat Livia Haidu
Astfel de activități culturale contribuie la o viață abundentă a județului din acest punct de vedere, iar experiența umană – stocată fiind și într-o lucrare scrisă – este de o deosebită valoare pentru cititorii avizați.
Rareș Jucan




















