Jandarmeria Satu Mare, exemplu de perseverență. Câte misiuni au executat în luna iulie

Jandarmeria Satu Mare, exemplu de perseverență. Câte misiuni au executat în luna iulie
Instituția Jandarmeriei are un rol fundamental în asigurarea unui climat favorbail în timpul desfășurării diferitelor evenimente sau manifestări. Spre exemplu, cu ocazia competiţiilor sportive, jandarmii asigură condiţiile de securitate pentru participanţi şi acţionează pentru prevenirea fenomenului infracţional, intervenind în cazul tulburării ordinii publice, atât pe traseele de afluire şi defluire, cât şi în incinta arenei sportive şi oferind sprijin participanţilor, în toate situaţiile în care sunt solicitaţi.

În luna  iulie  2017, activitatea desfăşurată de către structurile de ordine publică ale Jandarmeriei s-a materializat în executarea unui număr de 334 misiuni specifice.

În cadrul conferinței de presă care a avut loc astăzi la sediul Jandarmeriei din municipiul Satu Mare, inspectorul șef Ovidiu Popa a făcut câteva precizări care se doresc a le fi utile cetățenilor în vederea desfășurării propice a activităților sportive. Astfel, participanților la astfel de evenimente, pentru prevenirea situațiilor nedorite, li se interzice: să introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde, fumigene, torţe, arme ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă; să afişeze inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică; să arunce cu obiecte în teren sau în direcţia altor spectatori; să sară gardul care delimitează spaţiul de joc sau să intre pe spaţiul de joc; să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta stadionului; să împiedice acţiunea forţelor pentru asigurarea sau restabilirea ordinii publice. Rareș Jucan  
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble