Salvată în ultimul moment. Murea în propria-i locuință

Salvată în ultimul moment. Murea în propria-i locuință
|

Pompierii sătmăreni au reușit să salveze, în ultimul moment, viața unei sătmărence. Aceștia au intervenit și au intrat în apartamentul unei femei în vârstă de 78 de ani, de pe bulevardul Cloșca, care nu a răspuns sub nicio formă de mai mult timp.

Vecinii și aparținătorii au solicitat intervenția autorităților la 112. La fața locului s-a deplasat o autospecială de descarcerare a pompierilor și o ambulanță SMURD.

Pompierii au intrat în locuința femeii pe geam, coborând în rapel de pe acoperișul blocului. Când au ajuns în apartament, au găsit-o pe femeie, care era cardiacă, în stare foarte gravă.Aceasta le-a spus paramedicilor de la SMURD că s-a simțit foarte rău, că nu a putut respira, acesta fiins și motivul pentru care nu a răspuns nici la telefon, nici la usă.

Paramedicii SMURD i-au acordat femeii primul ajutor la fața locului după care au transportat-o la Urgențele Spitalului Județean Satu Mare. Surse din cadrul ISU Satu Mare au declarat pentru GNV că, dacă pompierii și paramedicii SMURD nu ajungea în timp util la femeie, aceasta deceda.

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble