Lucrările efective la cea mai importantă investiție din județul Satu Mare, Șoseaua de Ocolire a municipiului Satu Mare vor începe în circa o lună de zile. Directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj, Eugen Cecan, a predat astăzi constructorului amplasamentul pe care va fi construită Centura Sătmarului.
”Foarte multă lume din județul Satu Mare sau cei care circulă în zonă așteaptă acest moment. Este predat amplasamentul Șoseaua de Centură. Este vorba despre o Centură de 19.5 km. Faza de proiectare este în stare foarte avansată. Probabil că într-o lună, o lună și jumătate va fi finalizată. Lucrarea de execuție este de 18 luni. Important este că este demarată această lucrare pe care foarte mulți dintre cetățeni o așteptau. În cel mult o lună, o lună și jumătate, lucrărilor pot începe”, a declarat pentru Gazeta de Nord-Vest directorul DRDP Cluj, Eugen Cecan.
De asemenea, Giorgio Gasparetto, reprezentantul constructorului, Asocierea Itinera SpA - Collini Lavori SpA - Via Design SRL, care a mai executat lucrări de acest gen în România, a declarat pentru GNV că lucrările vor fi atacate din cinci puncte diferite. Cel mai important este podul peste râul Someș. Apoi punctele Botiz, Aeroport, Pasajul de Cale Ferată de la Balta Blondă și drumul Lazuri-Micula.
Valoarea totală a investiției este de 304.790.869,19 lei fără TVA.




















