Cel mai apreciat hair stylist din județul Satu Mare a început acestă meserie la vârsta de 16 ani și abia după 10 ani de muncă și ambiție Eva Czikai a devenit un nume, un brand. Faptul că este mereu deschisă la nou, acceptă provocări și vrea să știe tot ce apare nou pe piață, o face să merite din plin, an de an titulatura de “cea mai bună din oraș”
Anual, sute de sătmăreni și nu numai trec pe la ea, pentru a alege împreună ce se potrivește cel mai bine în materie de fizură sau coafură. Dacă ești client fidel, observi lesne că look-ul Evei este diferit de la lună la lună. Nu are o problemă cu schimbările. Nu este o victimă a modei, însă așa se simte ea bine, schimbând foate des tunsoarea si culoarea părului deopotrivă.
Ceea ce nu știu multi despre ea, este faptul că Eva Czikai are un hobby mai aparte. Un hobby care la fel ca și în meseria ei vine la pachet cu provocări, curaj si un pic de nebunie.
Hairstaylist-ul face scufundări de mai bine de 10 ani. Prima încercare a fost în Stațiunea Hurghada în Marea Roșie iar de atunci ,anual, ori de câte ori are ocazia nu spune nu scufundărilor.
“Este o altă lume. Când ești sub apă uiți să gândești, nu-ți mai colindă capul pe nicăieri” povestește Eva.
În toți acești ani în care a făcut scufundări a avut un singur moment mai dificil însă de care acum povestește cu zâmbetul pe buze.




















