Panică la Urgențe. S-a declanșat alarma de incendiu

Panică la Urgențe. S-a declanșat alarma de incendiu
URGENTE-SATU-MARE

Panică ieri după-amiază la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare. Una dintre alarmele de incendiu ale unității s-a declanșat.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, Constantin Demian, a precizat pentru Gazeta de Nord Vest că alarma de incendiu s-a declanșat în holul de așteptare de la Pediatrie Urgențe în jurul orei 16.30.

”S-a declanașt alarma de incideniu în holul de la Pediatrie Urgențe dar nu a fost vorba despre niciun incendiu. De altfel, pompierii nici nu au intervenit fiind anunțați că este vorba despre o alarmă falsă. Nu se știe cu certitudine de ce s-a declanșat alarma de incendiu. Este posibil ca cineva să o fi declanșat din greșeală”, a precizat Constantin Demian. 


Un alt factor care ar fi putut declanșa alarma a fost și căldura din interior, surse din cadrul UPU recunoscând că sistemul de ventilație este sub dimensionat față încăperile respective.

Cert este că pompierii nu au intervenit, fiind anunțați din timp că este vorba despre o alarmă falsă. Alarma a funcționat aproximativ 25 de minute până ce firma care a montat sistemul și care îi acordă mentenanță a venit și a dezactivat-o.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble