FOTO. Accident lângă Satu Mare. Mașină a poliției, aflată în misiune, aruncată în șanț

FOTO. Accident lângă Satu Mare. Mașină a poliției, aflată în misiune, aruncată în șanț

Un grav accident de circulație, soldat cu patru victime, s-a produs în această după-amiază, în jurul orei 16.00, pe DN 19 între Satu Mare și Botiz. O mașină a Poliției, aflată în misiune, a fost lovită și aruncată în șanț.

Locțiitorul purtătorului de cuvânt al IPJ Satu Mare, Alina Ținca, a declarat pentru GNV, că accidentul s-a produs din cauza faptului că unul dintre șoferii implicați în accident nu a respectat semnalele acustice și luminoase ale mașinii de poliție aflată în misiune. Polițiștii din autospeciala de poliție a trebuit să evite contactul astfel că s-a ajuns la producerea accidentului.

În urma evenimentului rutier, patru persoane, dintre care doi polițiști, au necesitat intervenția echipajelor de salvare, însă în cele din urmă s-a constat că unul dintre polițiși a suferit răni ușoare.

Polițiștii sosiți la fața locului vor au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Sursa foto: Presasm.ro

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble