Razie fără precedent în trafic. Polițiștii ies în stradă o săptămână întreagă

Razie fără precedent în trafic. Polițiștii ies în stradă o săptămână întreagă

Poliţia Română anunţă că în săptămâna 13-19 noiembrie vor fi intensificate acţiunile pentru siguranţa participanţilor la traficul rutier şi prevenirea accidentelor rutiere. Vor fi organizate filtre rutiere, acţiuni de stradă, şoferii vor fi testaţi şi radarele vor fi pe autostrăzi şi drumuri, toate acestea, în cinci etape.

Astfel, în cursul zilei de astăzi, pe șoselele din județ, polițiștii rutieri şi de ordine publică au utilizat semnalele luminoase ale autospecialelor. Toți conducătorii de autovehicule au fost verificați și testați în vederea depistării și sancționării faptelor de conducere pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice.

Ziua de marţi, 14 noiembrie, va fi dedicată combaterii neacordării priorităţii de trecere pietonilor. Pe parcursul întregii zile polițiștii vor desfășura activități pentru combaterea neacordării priorităţii de trecere vehiculelor.

Miercuri, 15 noiembrie, acțiunile vor viza combaterea abaterilor săvârșite de pietoni. Cei care vor staționa sau se vor deplasa neregulamentar pe drumurile publice vor fi în vizorul polițiștilor.

Acțiunile de joi vizează sancționarea celor care nu acordă prioritate de trecere pietonilor sau vehiculelor.
În perioada 17 – 19 noiembrie, acțiunile vor fi intensificate pentru depistarea celor care conduc cu viteză excesivă.

“Obiectivul principal al polițiștilor este salvarea de vieți și prevenirea accidentelor rutiere prin depistarea și sancționarea celor care pun în pericol siguranța traficului”, transmite IGPR.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble