Unul ditre cei mai buni, mai cunoscuți și mai cu har preoți ortodocși din județul Satu Mare s-a pensionat. Este vorba de spre preotul Viorel Pașca, cel care a ctitorit parohia și biserica ortodoxă Sfântul Andrei din Curtuiuș. Anunțul a fost făcut astăzi de către PS Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului, care a oficiat, în această biserică, o Liturghie Arhierească.
Sobor de preoți și prezență impresionantă
PS Iustin a slujit în biserica Sfântul Apostol Andrei, alături de circa 30 de preoți, printre care protopopii de Satu Mare și Carei, Ioan Socolan, respectiv Marian Crainic, dar și de părintele paroh, Viorel Pașca.
La Liturghia Arhierească au fost prețeți deputatul PSD de Satu Mare, Ioana Bran, prefectul Darisu Filip, primarul municipiului Satu Mare, Gabor Kereskenyi, viceprimarii Doina Feher și Adrian Albu, liderul de grup al consilierilor locali PSD, Radu Roca, consilieri locali sătmăreni, alți invitați, care au umplut până la refuz biserica Sfântul Apostol Andrei din Curtuiuș, municipiul Satu Mare.
Anuțul, făcut de episcop
La sfârșitul Sfintei Liturghii, PS Iusrin a făcut anunțul care a impresionat și a întristat, totodată, întreaga asistență.”Începând cu luna ianuarie, părintele Viorel va ieși la pensie. L-am rugat să facă sărbătorile alături de dumneavoastră și, după aceea, când va avea toate documentele va ieși la pensie fără ca să iasă de la altar. Astăzi îl înconjurăm cu dragoste, am venit cu dragostea episcopului, cu toată dragostea și prețuirea. Îi mulțumim pentru licdarea pe care a făcut-o în cadrul episcopiei noastre, în protopopiatul Satu Mare, în parohia Sfântul Apostol Andrei, unde v-a ajutat Dumnezeu să ridicați această micuță catedrală”, a declarat episcopul Iustin, oferindu-i în dar vrednicului preot o curce episcopală pentru că a ctitorit o biserică.
De asemenea, PS Iustin a precizat că pentru ocuparea postului vacant de la Parohia Sfântul Andrei din Curtuiuș va fi organziat un concurs și cel mai bun preot va fi desemnat să slujească aici.
65 de ani de viață și 42 de activitate
Preotul Viorel Pașca a fost hirotonit ca diacon în 25 august 1977, după care, pe data 26 august 1977 a fost fost hirotonit de PS Vasile al Oradiei a fost hirotonit preot. În cuvântul său, preotul Viorel Pașca a arătat că toată preoția sa o datoreză părinților săi, Gavril și Lucreția.
”Este o zi deosebită pentru toată viațamea. Pentru că întreaga preoțime a mea o datorez părinilor mei, rugăciunilor cântărețului biserices Gavril, tatăl meu, și a mamei mele, Lucreția, care au plecat la Domnul. Cu vrednicie mi-am înceout slujirea preoțească și cu vrednicie m-a binecuvântat PreaSfinția Sa, episcopul Iustin, la final. Dar vrednicia mea, a celor aproape 42 de ani de actiuvitate, o las în seama lui Dumnezeu. Acum, după 65 de ani de viață și aproape 42 de ani de activitate, a venit vremea. A căzut o frunză în calea mea”, a spus preotul Viorel Pașca.
Acesta nu a uitat să mulțumească familei sale care l-a susținut, preoteasa Florica și copii Violeta și Călin, fiecare cu familiile lor, dar și enoriașilor pe care i-a păstorit de-a lungul activității sale: din Bucium (județul Bihor), Solduba, Gelu, Ardud și acum din Curtuiuș.
Părintele Viorel a mai arătat că va continua să slujească în altarul bisericii pe care el însuși a ctitorit-o, Sfântul Apostol Andrei, din Curtuiuș, Satu Mare.




















