În ultima săptămână, în județul Satu Mare au fost înregistrate 12 cazuri noi de trichineloză după sacrificarea unor porci în gospodăriile populației.
În urma examenelor trichineloscopice au fost depistate până la această oră un număr de: 12 cazuri pozitive în localitățile: Turț – 6 pozitive, Prilog -1 pozitiv, Agriș – 1 pozitiv, Rătești – 1 pozitiv, Negrești Oaș - 1 pozitiv, Satu – Mare - 1 pozitiv, Mădăras - 1 pozitiv.
Carnea suinelor pozitive în cantitate totală de 2.045 kg, având o valoare de 20.045 lei, a fost confiscată, denaturată și incinerată într-o unitate de ecarisare a teritoriului autorizată sanitar veterinar. Proprietarii suinelor diagnosticate pozitiv, în urma examenelor în direcția depistării trichinelozei și care au fost identificați prin crotaliere, au fost despăgubiți la valoarea de piață a suinelor.




















