Alcooliști la volan

Alcooliști la volan

 

Polițiștii sătmăreni au depistat, la acest sfârșit de săptămână mai mulți șoferi care s-au urcat la volan deși, în prealabil, consumaseră băuturi alcoolice. Chiar în cantități impresionante.  Polițiștii Secției Poliție Rurală Gherța Mică au oprit la data de 9 decembrie a.c., la ora 20.50, în localitatea Bocicău, un autoturism condus de un bărbat, de 30 de ani, din satul Stîna. Fiind testat cu aparatul alcooltest conducătorul auto, a rezultat faptul că acesta avea o concentrație alcoolică de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Astfel că a fost condus la unitatea spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, și polițiștii rutieri din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș, au depistat un conducător auto, de 30 de ani, din comuna Orașu Nou, care se afla la volanul unui autoturism în orașul Negrești Oaș, sub influența băuturilor alcoolice. Astfel fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.  În cele două cauze s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble