Zboruri estivale spre Litoral de pe Aeroportul Satu Mare. În ce condiții și cu cine

Zboruri estivale spre Litoral de pe Aeroportul Satu Mare. În ce condiții și cu cine
||

Conducerea Aeroportului Satu Mare își dorește să înființeze o cursă aeriană estivală Satu Mare – Litoral pentru vara anului 2018. Însă pentru reușita acestui demers sătmărenii trebuie să arate că-și doresc, cu adevărat, această cursă.

Directorul Aeroportului Internațional Satu Mare, Nicolae Fechete, a declarat pentru Gazeta de Nord Vest, că această cursă aeriană poate fi înființată, însă sătmărenii și agențiile de turism din Satu Mare trebuie să arate că și-o doresc foarte mult.

”Vizăm înființarea unei curse de vară spre litoral. Dar aici discuția trebuie să o purtăm puțin mai la subiect cu agențiile de turism, dacă consideră că pot vinde bilete cu o componentă aeriană spre litoral. Am tatonat terenul afirmând că și noi am fi interesați, având în vedere distanța foarte mare dintre Satu Mare și Litoral”, a precizat pentru GNV, Nicolae Fechete.

Acesta a mai arătat că se are în vedere încheierea unui contract cu o companie low-cost, astfel încât prețurile să nu fie exagerat de mari. Însă va cere o cotație și din partea Tarom.

”Dacă am pune la socoteală Tarom, prețurile ar fi foarte mari. Putem discuta și o să cer și o cotație Tarom dacă are o variantă și cât ar costa un bilet mediu spre Litoral. Dar ne gândim pentru o companie low-cost. Tarom nu este singura opțiune pentru zborurile la mare”, a mai spus directorul Aeroportului Satu Mare.

Așadar, sătmăreni, dacă vă doriți cu adevărat o cursă aeriană spre mare la vară, vi se recomandă să vă exprimați dorința în cel mai evident mod posibil.

Astfel, dacă vă doriți o astfel de cursă, arătați-vă susținerea față de acest demers dați un LIKE și un SHARE astfel încât să afle toți sătmărenii. 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble