FOTOGALERIE. Incendiul de la Moftin, lichidat în scurt timp. Pregătirile, în linie dreaptă

FOTOGALERIE. Incendiul de la Moftin, lichidat în scurt timp. Pregătirile, în linie dreaptă
|||||

Pe amplasamentul sondei de gaz, misiunea de intervenție a intrat în linie dreaptă.

A fost eliberat întregul perimetru de materialele care împiedicau accesul forțelor de intervenție și a fost extrasă din focar suprastructura metalică, astfel încât să fie asigurat accesul la capul sondei.

Aceste condiții fiind create, echipa de sondori a evaluat situația în vederea stabilirii strategiei de captare eficientă și sigure a gazului.

Pe parcursul celei de-a optsprezecea zi de la izbucnirea incendiului, cu ajutorul echipamentelor speciale aduse pe amplasament, sub protecția oferită de pompierii millitari, s-a reușit tăierea capului sondei, în vederea înlocuirii acestuia cu altul nou.

După finalizarea acestei operațiuni, se va putea trece la acțiunea de închidere a sondei.

În această seară, la ora 18:00, la Căminul Cultural Moftinu Mare, a avut loc o nouă întâlnire cu cetățenii, în cadrul căreia au fost prezentate măsurile întreprinse până în prezent.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble