Sistem nou de plată al parcării în municipiul Satu Mare. Plata diferențiată

Sistem nou de plată al parcării în municipiul Satu Mare. Plata diferențiată
||

Primăria Municipiului Satu Mare, prin Administrația Domeniului Public, aduce la cunoștința cetățenilor noul sistem de plată prin SMS a parcărilor.

Astfel, noul sistem de plată permite cetățenilor să achite diferențiat parcarea, în funcție de zona în care se parchează.

Pentru utilizarea sistemului de plată într-un mod corect și eficient, locurile de parcare sunt împărţite în 2 zone ( zona A şi zona B), iar pe fiecare indicator de parcare este inscripționată zona respectivă, cât și instrucțiunile de folosire a sistemului de plată. Față de SMS-urile transmise până acum, noul mesajul conține pe lângă numărul de înmatriculare al mașinii, codul zonei, respectiv 251 pentru zona A și 252 pentru zona B.

Taxare locului de parcare se va face de luni până vineri, între orele 08.00-17.00. Ulterior efectuării plății, cetățenii vor primi un SMS de confirmare care va conţine ora până la care s-a făcut plata, zona şi numărul maşinii introduse (pentru care s-a făcut plata).

Numărul unic de SMS 7417 este disponibil în rețelele Digi, Orange, Telekom și Vodafone, însă SMS-ul de comandă trimis prin rețeaua Orange este taxat suplimentar cu 0,05euro + TVA. Două sau mai multe SMS-uri consecutive însumează timpul de parcare, însă trimiterea lui se face imediat după parcarea autovehicului.

Cetățenii municipiului mai pot achita parcarea într-un mod eficient folosind aplicația gratuită TPARK pentru Android, iOS și Windows Phone, informatii suplimentare: : www.tpark.ro

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble