Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Satu Mare, alături de școlile partenere, se pregătesc serios pentru a intra în Cartea Recordurilor cu cel mai mare panou confecționat din capace de PET-uri. Astfel că, ieri, la sediul Inspectoratului Școlar a avut loc o ședință tehnică în acest sens. Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Satu Mare, alături de școlile partenere, se pregătesc serios pentru a intra în Cartea Recordurilor cu cel mai mare panou confecționat din capace de PET-uri. Astfel că, ieri, la sediul Inspectoratului Școlar a avut loc o ședință tehnică în acest sens.
Milioane de capace - Milioane de zâmbete Cu ocazia Zilei Mondiale a Voluntariatului, Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare a lansat Programul de educație ecologică ”MILIOANE DE CAPACE – MILIOANE DE ZÂMBETE!”. Programul se adresează grădinițelor din județul Satu Mare care vor fi sprijinite de către școlile din județ și în acest scop grădinițele vor încheia un acord de parteneriat pe perioada implementării programului. Un număr de 89 de instituții de învățământ s-au înscris, din care 48 de grădinițe și 41 de școli. ”Fiecare grădiniță înscrisă în program va colecta capace de PET, pe culori, ambalate în saci, fiecare sac purtând eticheta cu denumirea culorii și numărul de capace. Din cantitatea de capace colectate la nivelul unei grădinițe împreună cu școlile partenere se va realiza, prin muncă voluntară, un panou de dimensiunea 2,500×1,250 (3,125mp.) și va reprezenta o imagine dintr-o poveste populară, anul 2018 fiind Anul poveștilor, a declarat directorul APM Satu Mare, Bekessy Eisabeta.
Record mondial, atacat În data de 5 Iunie 2018 cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, pe Stadionul ”Daniel Prodan” din municipiul Satu Mare, din aceste panouri se va realiza ”Cel mai lung panou” și, dacă acesta va fi apreciat ca fiind cel mai lung panou realizat pe plan mondial, programul va fi înscris, cu sprijinul Consiliului Județean, în ”Cartea Recordurilor”. Prin urmare, din cele 48 de panouri se va realiza un panou mozaic cu o lungime de 48 x 2,500 = 120 m cu o suprafață de 48x 3,125 mp =150 mp, reprezentând 48 de imagini din povești populare. Directorul APM are ferma convingere că se va reuși intrarea în Cartea Recordurilor deoarece recordul anterior este de doar 50 mp.
Peste 80.000 de capace adunate În urma amenajării punctelor de colectare la intrarea în grădinițe și școli, până la această dată s-au colectat peste 80.000 buc. de capace de PET, acțiune care continuă până în luna iunie în cadrul programului, cu raportarea lunară la APM a cantităților de capace colectate, și va deveni pe viitor o activitate permanentă a instituțiilor de învățământ. Astfel, ieri, la sediul IȘJ a avut loc o întâlnire de lucru, la care au participat reprezentanții instituțiilor preșcolare și școlare pentru a acumula informații cu privire la modul în care vor fi realizate panourile și totodată vor putea alege imaginile din portofoliul de povești populare realizate de ISJ.
Florin Dura




















