Trichineloza a băgat în spital 25 de persoane. Două familii din Oaș

Trichineloza a băgat în spital 25 de persoane. Două familii din Oaș

Eveniment cu efect grav pentru două familii din localitatea Batarci. Din cauza faptului că au consumat carne de porc neexaminată în direcția depistării Trichinelozei, 25 persoane din cele două familii, au avut și vor avea nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.

În urma anchetelor efectuate și a recoltării de probe de carne de către inspectori din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Satu – Mare s-a diagnosticat Trichineloză.

Carnea și preparatele din carne, în cantitate de 287 kg în valoare de 3731 lei depistate la domiciliul proprietarilor, a fost pusă sub sechestru / reținere oficială, denaturată, confiscată și dirijată spre incinerare într-o unitate de ecarisare a teritoriului autorizată sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor în acest scop.

Proprietarii nu vor fi despăgubiți la valoarea pieței actuale, din cauza faptului că cele două suine nu au fost identificate prin crotaliere și nu au fost inscrise în Baza Națională de Date.

Pagubele materiale înregistrate de către aceștia vor fi suportate integral de către proprietarii animalelor.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble