Vicepremierul Paul Stănescu vine sâmbătă la Racșa

Vicepremierul Paul Stănescu vine sâmbătă la Racșa

Vicepremierul Paul Stănescu, alături de alți invitați din Guvernul României, se vor afla în acest week-end în județul Satu Mare. Sâmbătă, de la ora 10.00, va avea loc la Racșa un moment festiv prilejuit de inaugurarea sălii de sport și inaugurarea unui pod peste Valea Satului.

Investiții realizate prin Ministerul Dezvoltării Potrivit celor declarate pentru Gazeta de Nord-Vest de primarul comunei Racșa, Toma Betea, realizarea sălii de sport din Racșa a fost posibilă în urma unei finanțări a Ministerului Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții. Întreaga investiție a costat 6.2 milioane lei.

Podul peste Valea Satului a fost finanțat prin Ministerul Dezvoltării integral și a costat 77.000 euro. Sunt două investiții necesare pentru locuitorii comunei Racșa.

Invitat  întreg Guvernul Primarul comunei Racșa a precizat că pentru această sărbătoare a invitat întreg Guvernul României, dar este conștient că nu va fi posibil acest lucru.

”I-am invitat pe toți, începând de la premierul României până la ultimul ministru din Guvern. Cu siguranță nu vor veni toți pentru că sunt și alte activități în țară la care au fost invitați”, a precizat Betea. Sunt șanse foarte mari ca la sărbătoarea de la Racșa să vină vicepremierul Paul Stănescu, ministrul secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Adrian Gâdea, ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran, și alți secretari de stat.

Edilul șef a mai precizat că nu a reușit să vorbească și cu președintele PSD, Liviu Dragnea, deoarece acesta era plecat din țară, astfel că nu sunt șanse foarte mari ca acesta să ajungă sâmbătă la Racșa, însă a vorbit cu secretarul general al PSD, Marian Neacșu, care a promis că va veni la această sărbătoare.

Lista completă a celor care vor veni sâmbătă la Racșa va fi stabilită joi seara.

Florin Dura
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble