Rezultat remarcabil obținut de elevii de la CN ”Ioan Slavici” la un concurs național. Merită apreciați

Rezultat remarcabil obținut de elevii de la CN ”Ioan Slavici” la un concurs național. Merită apreciați
|

Echipajul Colegiului Național ”Ioan Slavici” Satu Mare a obținut Mențiune la faza națională a concursului
,,Cultură și Civilizație în România”.

Între 1 și 5 iunie 2018, la Galați, s-a desfășurat faza națională a concursului interdisciplinar ,,Cultură și Civilizație în România”. Acesta este un concurs destinat elevilor de liceu, bazat pe prezentarea unei lucrări dedicate în special obiceiurilor și tradițiilor românești. Concursul a constat într-o probă teoretică, prezentarea portofoliului şi a proiectului de conservare a tradiţiilor şi obiceiurilor studiate şi o probă practică.

Juriul a fost format din inspectori generali din Ministerul Educației: Mina – Maria Rusu (limba și literatura română), Eugen Stoica (științe sociale-istorie), Vasile Timiș (religie), Maria Rados (inspector disciplina istorie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași) și dr. Magdalena Andreescu (cercetător în cadrul Muzeului Țăranului Român din București, care a îndeplinit și funcția de președinte).

Județul Satu Mare a fost reprezentat de echipajul Colegiului Național ,,Ioan Slavici”, format din elevele Adela Pal, Cristina Rotar și Silvia Șuth, din clasa a XI-a G, profil pedagogic. Acestea au prezentat lucrarea ,,Obiceiul maioșelor”. Este vorba despre un vechi obicei de primăvară, asemănător Arminden-ului, care se mai practică în ziua de 1 mai în unele sate sătmărene precum Someșeni și Sudurău.

Elevele s-au clasat pe locul al cincilea, obținând o binemeritată Mențiune, din partea Ministerului Educației Naționale, dar și un Premiu Special din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Profesorii coordonatori au fost Adela Filip (limba și literatura română) și Radu David (istorie).

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble